Psihoterapie pentru copii si adolescenti

Vino în întâmpinarea copilului tău ca părinte!

Copilăria este cea mai importantă perioadă de formare din toată viața unui om. Este de neprețuit ca în această perioadă copilul să își dezvolte încrederea în sine și curiozitatea de a cunoaste lumea, să își dezvolte personalitatea și abilitatea de a interactiona cu cei din jur.

Experiența unui psihoterapeut pentru copii și adolescenți este binevenită atunci când aceștia au dificultăți de relaționare, de adaptare la mediul școlar sau familial, au suferit o traumă, au probleme de comportament sau când părinții au probleme de a comunica cu copiii lor.

Lucrând de peste 20 de ani cu copii, adolescentii si familiile acestora, am dezvoltat o înțelegere profundă a lor, despre cum gândesc sau învață, despre emoțiile, nevoile și dorințele lor.

Instrumentul principal in psihoterapia pentru copii și adolescenți este comunicarea. Aceasta se realizează, adaptat la vârsta lor prin joc, desen, dialog sau psihodramă, în cadrul securizant al cabinetului, unde emoțiile și gândurile pot fi exprimate fără teamă, prejudecăți sau inhibiții.

Nu exista „copii răi” sau „părinți răi”, dar există circumstanțe care pot întări sau pot provoca comportamente si reactii nedorite. Este ușor să observați lucrurile care nu funcționează și să minimalizați sau să uitați ceea ce merge bine. Îi ajut pe părinți să recunoască ce face bine copilul și să îi sprijin în a-și vedea propriile puncte forte și slăbiciuni ca părinți.

Preocuparea mea este de a descoperi modele noi și de a identifica contextele și elementele care scot în evidență calitățile naturale din copil și din părinte. Aceasta include mediul de acasă, rutina, dinamica familiei, scoala, alimentația și alte elemente care au un impact major asupra tinerilor.

Terapia este o formă de învățare.

Schimbarea comportamentului și punerea în aplicare a noilor modele prin dezvoltarea inteligenței emoționale necesită timp și exercițiu. Durata terapiei depinde de răspunsul fiecărui individ în parte, dar este necesară prezența regulată la programul de sedințe stabilite. Rezultatele pot fi compromise sau întârzie să apară, dacă copilul dvs. nu participă în mod constant la programul de terapie conceput.

Pot să vă ajut în:

  • Evaluare psihologică și psihodiagnostic
  • Consiliere psihologică, psihoterapie pentru optimizarea şi reechilibrarea comportamentală, afectivă şi cognitivă pentru diferite tulburări emoționale
  • Dezvoltare personală
  • Logopedie
  • Evaluari prin sistem psihometric MindMi
  • Interventie in:
    • Tulburari de personalitate
    • Anxietate, depresie, singurătate, stress, agresivitate
    • Fobii
    • Enurezis
    • Atacuri de panică
    • Hiperkinezie, deficit de atentie – ADHD
    • Tulburări de comportament și limbaj
    • Probleme de adapatbilitate socială sau școlară
    • Probleme de comunicare
    • Probleme de alimentație
    • Pierdere, separare, tristețe, traume
    • Tulburări pervazive de dezvoltare – autism, cu specializări în tehnicile ABA, TEACH, PECS

La adolescenți apar dificultăți și factori de influență specifici, la care se poate interveni și ameliora:

  • Influența prietenilor
  • Influența familiei
  • Lupta pentru propria independență
  • Dorința afirmării de sine și a diferențierii de ceilalți
  • Relațiile intime și relațiile de prietenie cu sexul opus
  • Tentația alcoolului, țigărilor sau drogurilor

Cum facem

Prima întâlnire este cu părintele/părinții, fără copil. Este, de obicei, mai lungă (75 minute) decât sesiunile de terapie obișnuite (50-60 minute). Vom avea o conversație sinceră și privată despre copilul dvs, pentru a începe procesul schimbării prin furnizarea unor informații de fond despre copilul și familia dvs.

Vom vorbi despre copilul dvs., preocupările și problemele apărute. Vă voi oferi un feedback inițial și o previzualizare a posibilelor etape următoare. La sfârșitul întâlnirii, vom vorbi despre următorul pas, de a vă aduce copilul în terapie.

Rolul acestei întâlniri va fi să vă dați seama dacă sunt cineva cu care vă puteți imagina să lucrați și să vă ajutați copilul. Dacă nu credeți că suntem potriviți, nu este o problema, cel mai important este că găsiți pe cineva care lucrează bine cu copilul dumneavoastră. Dacă ne hotărâm să nu lucrăm împreună, pot să vă ajut cu o îndrumare la un coleg sau să va recomand alte resurse și soluții.

Dacă ne hotărâm să lucrăm împreună, va trebui să vorbiți cu copilul despre terapie și întâlnirea cu psihologul. Nu vă surprindeți copilul prin aducerea lui fără înștiințare prealabilă. Unul din părinți sau ambii vor fi prezenți cel puțin la începutul primei mele întâlniri cu un copil mai mic. Vom vorbi împreună cu copilul despre terapie și de ce este el acolo. Copiii au nevoie și merită să știe și să simtă de ce vin la psiholog.

În cazul adolescenților, depinde și de copilul dvs. dacă intrați cu el la prima lor întâlnire cu mine, indiferent dacă vine pe cont propriu sau dacă veniți împreună. Deseori, adolescenții doresc să se întâlnească cu mine singuri, fără părinți sau, uneori, doresc un timp pentru a vorbi cu părinții lor. Respect decizia adolescentului, dar voi încerca mereu să țin comunicarea deschisă între adolescent și părinte.

Pe adolescenții cu vârste de peste 13 ani îi tratez ca adulți în ceea ce privește confidențialitatea. Depinde de el să hotărască ce informații vor fi partajate cu părinții. Acest lucru îl stabilim întotdeauna la prima sedință și, vă rog să-mi spuneți atunci dacă aveți întrebări sau nelămuriri în această privință.

La fel ca adulții, copiii și adolescenții au nevoie adesea de câteva întâlniri pentru a se adapta și de a se simți confortabil în terapie. O bună legătură cu terapeutul îi ajută să se simtă în siguranță și este foarte importantă în reușita procesului schimbării.

De obicei, am 1-3 întalniri cu un copil sau adolescent pentru o evaluare inițială, să încep să-l cunosc și să mă cunoască, să construiesc o înțelegere preliminară a problemelor sale și, să adun informațiile necesare pentru a dezvolta planul de terapie. Aș putea cere ca pe lângă cabinet să îl evaluez și în alte medii: acasă, la școală sau grădință, să vorbesc și cu alte persoane cu care interacționează, din familie, profesori sau educatori. După finalizarea evaluării inițiale, ne vom întâlni din nou, să vă prezint concluzile mele și cum văd eu rezolvarea problemelor. Dacă decizia este să continuăm, vom discuta despre planul terapiei, obiectivele, o estimare a duratei tratamentului și la ce vă puteti astepta ca rezultate. Tot în urma stabilirii de comun acord a planului de intervenție, voi putea să stabilesc și preț pe sedinta de terapie, care este în funcție de complexitate și durată.

Sunati pentru o programare

Daca nu raspund, probabil sunt in sedinta de terapie dar, puteți să îmi transmiteți un sms și voi reveni eu cu un telefon